Papadii, soare si mireasma de primavara. Povestile despre primavara cu reinvierea naturii si intoarcerea pasarilor calatoare sunt aceeasi si cand esti mic si cand esti mare, insa rezonanta cu care le simti este alta.

Pentru unii, primavara vine cu astenii, pentru mine insa vine cu multa bucurie si sarbatoare! Aprilie e luna in care m-am nascut si e luna pe care o indragesc cel mai mult din an. Desi sunt o persoana solara si iubesc vara, caldura, soarele si miresmele puternice ale lui Gustar, capriciile si prospetimea lui Prier au si ele farmecul lor!

Cerul saruta pamantul prin ploaie; pamantul saruta cerul prin flori. Atunci cand priviti o floare, ea va vorbeste prin culorile sale, forma sa, parfumul sau, ea isi deschide drum in voi, pentru a trezi in sufletul vostru forma, parfumul, culoarea.
“Daca nu ai fost niciodata cutremurat pana in adancurile sufletului de o floare deschisa in primavara , poate ca sufletul tau nu va cunoaste nicicand inflorirea.”
Audra Foveo
Fericirea inseamna a avea parte de tot ceea ce te inconjoara, si a te simti contopit in el. In marea valtoare a vietii, fericirea inseamna a te agata de tot ceea ce te poate tine permanent pe linia de plutire. Suntem tentati sa uitam ca fericirea nu inseamna sa ajungem sa posedam ceva ce nu detinem inca, dimpotriva, inseamna sa identificam si sa ne bucuram de tot ce avem.
Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci. Mahatma Gandhi

Pentru a face o prima impresie, nu exista a doua sansa. Hainele pe care le alegi, felul in care vorbesti si iti pui in evidenta coafura sau machiajul, bijuteriile pe care le porti, toate acestea combinate reprezinta o declaratie a ceea ce esti.

"Eleganta trebuie sa fie un echilibru intre simplitate, atentie, natural si distinctie" - Christian Dior.

Bleu inseamna sinceritate, fidelitate, meditatie, intelepciune. Cineva spunea ca atributele unei adevarate lady pot fi regasite in regula celor 4S: sinceritate, simplitate, simpatie si seninatate.
Femeia care este chic este intotdeauna putin diferita; nu diferita urmand moda, ci intotdeauna putin aparte fiindca isi cunoaste atuurile, stie ca micile detalii fac diferenta si ca e foarte important ca bijuteriile pe care le alege sa ii scoata in evidenta acea expresie senina si eleganta a chipului.
O petala de floare. O aripa de fluture. O esarfa de matase. O mangaiere. Toate acestea au in comun un singur lucru: delicatetea. Acea finete, eleganta si noblete pe care, fiecare dintre noi incearca sa le descopere in tot ceea ce ne inconjoara. O floare gratioasa asezata potrivit in par, un zambet neastamparat si o rochie alba pentru o atmosfera absolut delicata.
Cu toate ca dress-code-ul pentru acest eveniment este putin mai relaxat decat pentru Premiile Oscar, vedetele au reuşit sa surprinda, ca de fiecare data, cu rochii impresionante si aparitii remarcabile. Cuvantul de ordine, la premiile Golden Globes de anul acesta, a fost - simplitate. Vedetele care au pasit gratios pe covorul rosu in seara galei au ales rochii structurale, simple, in culori neutre, cu foarte mici exceptii de accente de culoare.
 
Petrecerea de Revelion te provoaca sa fii extravaganta! Atunci cand participi la o serata glam, unde tinutele invitatilor sunt parte din atmosfera, si outfitul tau trebuie sa fie in centrul atentiei.
Succesul unui look spectaculos consta in mixul unor piese speciale. Indrazneste sa combini materiale stralucitoare si imprimeuri opulente pentru a starni admiratia la cele mai stilate petreceri! Contureaza-ti buzele cu o nuanta excentrica si radiaza de stralucire!
Edelweiss este numele german al Florii de Colt care creste numai pe piscurile inalte ale Alpilor si pe steiurile inaccesibile ale Bucegilor nostri. Simbol al curajului, fidelitatii si iubirii, aceasta floare aduce noroc celor care o culeg. Asemenea ei, virtutile enumerate sunt rare, greu de aflat, accesibile doar celor cutezatori.
Cea mai placuta senzatie este atunci cand soarele iti mangaie pleoapele si te indeamna sa te trezesti, iar cand deschizi ochii, privirea ta se intalneste cu o asemenea minunatie, puternic parfumata, colorata si delicata. Un dar este simbolul aprecierii, al iubirii, al recunostintei, al fapului ca cineva s-a gandit cu drag la noi.  

Pentru o mireasa care isi doreste o aparitie perfecta la propria nunta, orice detaliu conteaza, de la superba rochie, pana la bijuteriile pe care ea va alege sa le poarte. Alegerea bijuteriilor nu este una ata de usoara: cristale? perle? perle si cristale? albe? sau colorate? 

Majoritatea mireselor isi "construiesc" look-ul pornind de la un anumit obiect vestimentar, de la rochie sau de la accesorii in jurul caruia isi pot alege tematica nuntii. 

"Black is always a good idea!" se zice. Ei bine, atunci cand nu ai inspiratia de a combina culorile potivite, alege negru. E mereu in tranduri, elegant, clasic si "never goes out of fashion!"
Bjuteriile Imperial au fost realizare cu cristale negre Swarovski Jet.
Verdele-smarald este o culoare ce inspira natura vie, are un caracter regal si bogat, si origine in piatra pretioasa de Smarald. Lumineaza tenul si este usor de asortat cu alb, negru, albastru si galben pentru un look sofisticat. Daca vrei sa ii dai un ton mai jucaus si dulce, poti incerca culori din paleta de nuante nude sau pastel.
Poarta bijuterii cu cristale verzi impreuna cu o rochie rosie si efectul este de milioane!  

Bijuteriile dau un aer aparte oricarei tinute. Iar daca sunt mari, extravagante si de bun gust, nu ai cum sa nu atragi toate privirile! Cercei, coliere, bratari, brose, agrafe… Daca stii cum sa “le potrivesti” cu siguranta efectul va fi “WOW”! Cand vine vorba de bijuterii cu adevarat deosebite si “strategic” plasate, nu ma pot gandi decat la Marilyn Monroe si  ale ei brose si coliere superbe care ii dau un farmec si o originalitate aparte.

Tentaţie, seducţie, senzualitate, puritate şi inocenţă. Un amestec de stări şi emoţie, toate combinate în tendinţele acestei veri.
Indrazneste sa porti combinatii de culori vibrante si sa dai frau liber imaginatiei in materie de accesorii. Rochiile cu siguranta le porti lungi si vaporoase, colorate si diafane, asa ca... de ce nu ai face la fel si cu bijuteriile?!
Nu preocuparea pentru moda este importanta, ci cea pentru frumos: sa traiesti frumos, sa te imbraci frumos si, de ce nu, sa mananci frumos. Sa iti faca placere sa te privesti in oglinda si altora sa le faca placere sa te priveasca pe tine. 
Majoritatea mireselor isi "construiesc" look-ul pornind de la un anumit obiect vestimentar, de la rochie sau de la accesorii in jurul caruia isi pot alege tematica nuntii. Cea mai buna solutie de a fi fara de cusur insa in ziua nuntii este de a alege fiecare accesoriu sau obiect vestimentar astfel incat sa se potriveasca unul cu celalalt intr-o armonie perfecta.

Galbenul este magnific pentru o nunta solara, de vara. Natura insasi iti pune la dispozitie multe nuante ale acestei culori, in anotimpul veseliei - galben, portocaliu, auriu: granele, floarea soarelui, florile de camp care impreuna cu verdele crud creaza o atmosfera de energie, fericire, incantare, spirit ludic. Perfecta pentru un cuplu jucaus asa cum sunt Anca si Edi.