Papadii, soare si mireasma de primavara. Povestile despre primavara cu reinvierea naturii si intoarcerea pasarilor calatoare sunt aceeasi si cand esti mic si cand esti mare, insa rezonanta cu care le simti este alta.
Pentru unii, primavara vine cu astenii, pentru mine insa vine cu multa bucurie si sarbatoare! Aprilie e luna in care m-am nascut si e luna pe care o indragesc cel mai mult din an. Desi sunt o persoana solara si iubesc vara, caldura, soarele si miresmele puternice ale lui Gustar, capriciile si prospetimea lui Prier au si ele farmecul lor!